Aproximativ 210.000 de ro­mâni sunt obligaţi să de­pună la Agenţia Naţio­nală de Administrare Fis­cală (ANAF) formularul 600, un document prin care aceştia tre­buie să arate ce venituri au obţinut în 2017 sau cred că vor obţine anul acesta pe lân­gă salarii, astfel încât Fiscul să le cal­cu­leze ce contribuţii sociale au de plătit.

„Termenul de 31 ianuarie pentru de­pu­­nerea formularului 600 este o grabă spe­­cifică a unui buget gol, prin care statul vrea să încaseze banii cât mai repede. Încă nu avem toate detaliile necesare pentru aceas­tă declaraţie, este un haos“, a spus Valentina Saygo, managing partner la firma de consultanţă fiscală Ask for Accounting.

Formularul trebuie depus doar de con­tribuabilii care obţin venituri extrasalariale din surse precum: activităţi inde­pendente, chi­rii, investiţii, activităţi agricole etc. în cuan­tum cel puţin egal cu 12 salarii minime pe economie (respectiv 22.800 de lei, adică valoarea salariului minim brut pe economie de 1.900 lei x 12 luni).

Astfel, fiecare persoană care a obţinut în 2017 sau care crede că va obţine venituri ex­trasalariale de peste 22.800 de lei în 2018 tre­buie să plătească 35% din aceas­tă sumă drept con­tri­­buţii la pensie (CAS – 25%) şi la sănătate (CASS – 10%), adică apro­xi­ma­tiv 8.000 de lei.

Una dintre difi­cultăţile pe care le pot în­tâl­ni contri­bua­bi­lii odată cu de­pu­nerea formu­laru­lui 600 este fa­mi­lia­ri­zarea in­spec­­to­ri­lor fiscali cu această obli­gati­vitate de decla­rare şi infor­mare co­rec­tă a contri­bu­a­bililor într-un termen foar­te scurt.

„Considerăm că o in­for­mare a con­tri­bua­bi­li­lor la ghi­şe­ele ANAF cu pri­vire la obli­gativitatea de­pu­­nerii de­cla­raţiei 600 este una insu­fi­cientă, fiind ne­ce­sară o campa­nie la nivel naţional pen­tru o cât mai bu­nă acoperire. O altă di­fi­cultate este imposibili­ta­tea depunerii acestei declaraţii în format electronic. Înţele­gem totuşi că ANAF a emis un comunicat de presă pe site-ul oficial al instituţiei în care se estimează că, începând cu 15 ianuarie 2018, declaraţia 600 va putea fi depusă şi în format electronic“, a explicat Radu Derscariu, Director Global Employer Services în cadrul firmei de audit şi consultanţă fiscală Deloitte România.

Experţii spun că for­mu­larul 600 nu este ceva absolut nou pen­tru persoanele care obţin venituri din activităţi independente de exemplu, însă s-a modificat substanţial, pentru că se se depune acum de mai multe categorii de contribuabili faţă de anul trecut.

„Declaraţia 600 se depune până la data de 31 ianuarie inclusiv sau în termen de 30 de zile în cazul celor care încep o activitate în cursul anului. În caz de întârziere în depu­nerea declaraţiei, autorităţile fiscale pot aplica o amendă de la 500 la 1.000 de lei“, a spus Daniela O­pres­cu, tax director în cadrul firmei de audit şi consultanţă fiscală KPMG.

Pe de altă parte, dacă o persoană estimează că va încasa peste 22.800 de lei anul acesta din venituri extra-salariale şi plăteşte 8.000 de lei la Fisc pentru contribuţii sociale în 2018, dar până la finalul anului va încasa o sumă mai mică, riscă să nu îşi mai poată recupera cei 8.000 de lei, p

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieti comentariul Dvs.
Nume