Bugetul pentru programul Prima Casă 2018 a fost redus substanţial de către Guvern. Potrivit datelor oficiale, în anul acesta se vor aloca cu 20 % mai puţini bani pentru soluţionarea cererilor. Plafonul maximal de obţinere a creditului de la stat variază între cel mult 66.000 de euro pentru locuinţe noi şi 54.000 de euro pentru locuinţe vechi. Cu toate acestea, administraţia centrală a decis menţinerea avansului de 5%, spre deosebire de cerinţele băncilor, pentru creditele imobiliare ipotecare, unde avansul reprezintă între 15 şi 20 % din valoarea totală a locuinţei.

 

Programul Prima casă, administrat de FNGCIMM, are o alocare de 2 miliarde de lei în 2018, în scădere faţă de 2017 când a fost de 2,5 mld. lei sau faţă de 2016, când bugetul pus la dispoziţie de stat pentru acest program a fost de 2,94 miliarde de lei. Preşedintele FNGCIMM susţine că această reducere a fondului pentru Prima Casă se va menţine şi în următorii ani.

„Alocarea plafoanelor face parte dintr-o strategie multianuală care a fost subiectul hotărârii de guvern din 28 noiembrie 2016. Atunci s-a hotărât ca în anul 2018 să fie alocate 2 mld. lei pentru Prima casă, iar în anul 2021 alocarea va scădea la 1,5 mld. lei“, a spus Alexandru Petrescu.

Într-un material publicat de Ziar de Cluj, în vara anului trecut, statistici ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară aratau că, în primele opt luni ale anului 2017, în județul Cluj s-au vândut nu mai puțin de 26.381 de imobile. Numărul total de tranzacții plasa Clujul pe locul doi în topul județelor care au vândut cel mai mult. Agenții imobiliari clujeni spun că topul se va inversa în 2018 și vom ajunge pe locul unu la numărul de tranzacții pe cap de locuitor datorită ritmului alert în care se construiește în municipiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieti comentariul Dvs.
Nume