Despre Samsung Galaxy S9 am început să scriem încă de la lansarea lui Galaxy S8, flagshipul dezvăluit în martie 2017. Data de lansare a viitorului telefon a fost speculată îndelung, fără să avem detalii concrete cu privire la momentul când va fi dezvăluit smartphone-ul.

Ce se știa deja e că telefonul va fi lansat mai devreme decât modelul anterior, astfel că rămân doar câteva variante de luat în calcul. CES 2018 a ajuns deja la jumătate și nu am avut parte de marele anunț de la Samsung, așa că ne putem lua gândul de la dezvăluirea telefonului în următoarele zile.

Mai avem două variante: una în care Samsung Galaxy S9 este dezvăluit la MWC 2018 și a doua, în care telefonul este prezentat în cadrul unui eveniment separat, până atunci.

DJ Koh, președintele diviziei de telefoane, a confirmat că telefonul va fi dezvăluit în zilele dinaintea MWC 2018, când for fi prezentate și informațiile despre disponibilitatea pe piață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieti comentariul Dvs.
Nume