Unul din beneficiile bugetarilor, pe lângă creșerile salariale anunțate de actuala coaliție de guvernare, este și voucherul sau tichetul de vacanță, acordat la nivelul unui salariu minim pe economie.

Ministrul Educației, celebrul Liviu Pop, a declarat la Bistrița, în cadrul unei conferințe de presă, că profesorii vor primi în acest an vouchere de vacanța. Acesta a mai precizat faptul că începând cu luna în curs, ianuarie, profesorii vor beneficia de măriri salariale cuprinse între 4 și chiar 10 procente:

Începând cu luna viitoare vom deschide finanţarea pentru voucherele de vacanţă. Avem 390 de milioane de lei pe care, conform legii, trebuie să-i acordăm până în luna noiembrie. În luna februarie vom face deschiderea. Eu aş vrea ca, până în luna martie să fie plătite toate voucherele de vacanţă pentru toţi profesorii pentru că aşa ne-am angajat prin programul de guvernare”.

Ce sunt voucherele de vacantă? Potrivit normelor în vigoare, bugetarii din instituțiile și autoritățile publice, precum și din cadrul operatorilor economici ai statului pot primi, între 1 iulie 2017 și 30 noiembrie 2018, o indemnizație de vacanță, denumită voucher de vacanță, la valoarea unui salariu minim pe economie, adică 1.450 de lei (la momentul propunerii), cu mențiuna că, de la începutul anului viitor, salariul minim ar putea ajunge la valoarea de 1.900 de lei.

Conform RomâniaTV, dacă existau bani în bugetul autorității/ instituției, acordarea acestui beneficiu se putea face și în 2017, existând temeiul legal (OG nr. 46/2017). Din noiembrie 20185 însă, autoritățile vor fi obligate să acorde vouchere de vacanță, conform legii salarizării bugetare.

Ministrul a precizat și faptul că s-a stabilit prin ordin de ministru ca data de 14 a fiecărei luni să fie zi de salariu, fără să mai existe întârzieri, precizând că azi, 12 ianuarie, s-au făcut viramente salariale în valoare de 1,106 miliarde lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieti comentariul Dvs.
Nume