Nu-i Boc atât de vinovat că nu-și onorează promisiunile, sau că s-a înconjurat numai de lingăi și fripturiști (oameni de afaceri, funcționărime, partid și mass media), cât sunt de vinovați ipocriții de clujeni care-l înjură zilnic BOCați în trafic, dar apelează la noi, răii de la Ziar de Cluj și de la NCN să le rezolvăm problemele.

Pe ascuns, că nu vor să-și asume nici măcar necazul care i-a lovit – dacă în viitor au iar nevoie de cel care le-a provocat necazul? … Iar când vine ziua votului, îl votează pe Boc cu frenezia fetelor de la Apaca (“cu tot neamul, ca să moară de necaz” „dujmanul”) – și, firește, ne înjură pe noi, “că un lucru bun n-am scrie, numai să criticăm știm”.

Să fie primit, eu mă simt extrem de bine să le-o spun de la obraz, fix la fel cum o fac de 28 de ani. Și știu exact ce afirm când scriu și când vorbesc, că-i știu de pe vremea când “ce era pe ei, era și în dulap”; de când, vorba aceea: “dacă se îmbrăcau, zici că se mutau”… Știu exact ce, cine, când, unde, de ce – despre cariere și despre averi acumulate în 10 ani cât alții în două sau trei generații.

Din munca lor cinstită de a cărei șansă de oportunitate (uși deschise la timp și mâini întinse fix când trebuie să pună o semnătură sau o ștampilă) nimeni altcineva nu a avut parte.

Numai lor li s-au deschis “Cerurile” (nu și “populimii”) să le dea întocmai și la timp toate aprobările, toate certificările, toate contractele cu statul. Au învățat, au pus osul, au vărsat sudoarea limbii și au devenit politicieni. Și chiar prosperi oameni de afaceri (și vițăvercea, cum ar zice Caragiale – că și oamenii de afacei vor să devină acum politicieni); soțiile, amantele, sau chiar ei au devenit avocați de renume județean sau chiar notari de o excepție și o excelență atât de evidentă încât se simțeau onorate toate băncile și cei care mai aveau interese imobiliare prin oraș să-și facă toate actele și să-și plătească toate taxele și comisioanele numai la binecuvântatul și plinul de har al lor birou.

Și câte și mai câte astfel de succese, presărate toate cu cadavrele “tovarășilor de drum”.

Habar nu aveți de câte ori nu am auzit mărturisiri de genul: “am furat pentru el și acum mă aruncă”. Sau: “nu avea nici după ce bea apă acum 10 ani… și uită-te la ce are acum”.

Vă plângeți de Liviu Dragnea?

Dar el nu e singurul. Din familie, printre vecini, la locul de muncă, printre toși funcționarii și politicienii, începând de la cel mai mic cătun și până la cel mai dezvoltat oraș, vă rânjește câte un Liviu Dragnea. Unii dintre voi îl vedeți și când vă uitați în oglindă.

Liviu Dragnea și liota sa de cumetrii, încuscriri și șogorii o găsiți la o aruncătură de privire de voi – ați pus (am ous și eu) umărul ca să existe, să prospere și să propășească.

Acesta este adevăratul stat paralel, cel în care ne căcăm pe ea lege când nu ne vede nimeni și sunăm un prieten să nu pierdem vremea la vreo coadă, chiar dacă acea coadă este fără nici o miză pentru timpul nostru pierdut. Dar ne simțim mai altfel că am evitat “pulimea” și “am fost serviți peste rând”.

Acest “am fost serviți peste rând”, cu tot ce conține ca “servicii” este cărămida cu care se clădește statul paralel. Și fiecare dintre noi am pus măcar o cărămidă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieti comentariul Dvs.
Nume